Despre Noi
Florăria noastră a luat naștere în 2019, din pasiune pentru flori și frumos, și cu dorința de a face florile accesibile pentru oricine își dorește să le ofere. Suntem deschiși la discuție și facem tot ce ne stă în putință pentru ca fiecare buchet sau aranjament care iese pe ușa florăriei noastre să arate excepțional, indiferent de buget.></p>
Dedicăm timp, urmărim proporții, volume, texturi, culori, forme și suntem foarte motivați să creăm aranjamente florale care să transmită armonie și emoții.
Misiunea noastră este să ne adaptăm nevoilor fiecărui client și să ne asigurăm că dorințele lui sunt îndeplinite. Lucrăm cu flori proaspete, import Olanda, Ecuador și Kenya, de cea mai bună calitate. Livrăm gratuit în Ploiești, dar ne putem extinde aria de livrare în tot județul Prahova. Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați.